
Îngrijorarea pare să crească din ce în ce mai mult, copiii noştri se droghează, cu seminţe de zorele. Păi şi cine aţi vrea să se drogheze dacă nu copiii şi tinerii? Ce atâta uimire? Cu zorele? Păi asta este o glumă pe lângă situaţia de acum 12, 13 ani când eu eram un copil care îşi începea aventura de tip "sex, drugs and rock'n roll" după ce, într-o frumoasă zi de primăvară am vizionat filmul Trainspoting şi am tras de acolo concluziile total eronate. Cert este că, în perioada aceea, te puteai duce, ca minor, la orice farmacie din oraş şi îţi achizitionai droguri grele şi adevărate: Romparkin, Diazepam, Nitrazepam (ceva mai strong), Xanax, ca să nu mai vorbim de farmaciile veterinare care au vândut în perioada aceea cantităţi uriaşe de Ketamină fără să îi oprească nimeni. A urmat, după asta, perioada în care heroina a fost la putere vreo câţiva ani... fără ca nimeni să ştie practic; din 1998 până în 2001 consumatorii de heroină au fost nestingheriţi în a-şi distruge vieţile. De prin 2002, o dată cu creşterea în amploare a curentului şi a muzicii tehno, drogrile, cum era firesc, s-au schimbat şi ele. Tinerii s-au orientat spre consumul de ecstasy, iarbă, haşiş şi , cei cu bani, cocaină (miliţia fiind prea ocupată cu războiul împotriva heroinei). A urmat o frumoasă perioadă în care distracţia rar era întreruptă de raziile miliţiei, până aproape de zilele noastre, când, nişte băieţi deştepţi au venit cu ideea acestor spice shop-uri, cu drogurile lor sintetice dar legale care au ucis aproape consumul de droguri "adevărate".
Concluziile le trage fiecare din acest punct, dar continuarea campaniilor de demonizare a zorelelor chiar şi după închiderea şi trecerea în afara legii a "magazinelor de vise" este cel puţin dubioasă, în timp ce, cum era şi firesc, a început să crească, din nou, cererea de droguri clasice. Tinerii nu vor înceta să se mai drogheze, ci îşi vor evalua opţiunile şi vor trage ce e mai ieftin, mai bun şi mai uşor de găsit.
Aşa că ma voi delecta privind nişte zorele cât mai pot, că în scurt timp n-am să mai găsesc decât LSD, heroină, ecstasy şi cocaină.
